WebQuest: Pe urmele pictorilor renascentişti italieni

Introducere

Sarcina de lucru

Sursele de informaţie

Procesul

Evaluarea

Concluzii

Ghidul profesorului

 

 

Think, construct and communicate, ICT as a Virtual Learning Environment.

 

 

Introducere

 

 

          

 

 

 

         În cea dea doua jumătate a secolului al XIV lea şi în secolul al XV lea, mediile savante au arătat o preocupare remarcabilă pentru Antichitate, redescoperindu-i monumentele, arta în general, şi o puternică literatură filosofică şi politică. Antichitatea era apreciată ca un timp al frumosului, raţiunii şi echilibrului libertăţilor civile.

       Leagănul Renaşterii a fost Italia, acest lucru datorându-se existenţei unei vieţi urbane dezvoltate, dar şi faptului că ea era păstrătoarea şi moştenitoarea vestigiilor romane. Renaşterea  a însemnat o abandonare a ideii că arta trebuie să glorifice divinitatea, aceasta fiind centrată pe om şi pe glorificarea conducătorilor politici.

       „Cine nu ştie ce este Italia, regină a tuturor celorlalte provincii prin poziţia ei geografică fericită, prin temperatura aerului, prin mulţimea oamenilor şi inteligenţa lor, capabili de orice ocupaţii onorabile, prin abundenţa tuturor lucrurilor potrivite fiinţelor omeneşti, prin măreţia şi frumuseţea atâtor oraşe nobile, prin prezenţa sediului religios şi prin antica glorie a Imperiului, prin infinite alte aspecte?”

                                ( Francesco Guicciardini, Istoria Italiei)

Sarcina de lucru

 

               

Imaginaţi-vă că faceţi parte dintr-un grup mixt de specialişti în domeniul artei renascentiste. Călătoriţi în Italia, unde alături de colegi din alte ţări sunteţi solicitaţi să participaţi la întocmirea unui raport cu privire la arta renascentistă italiană.

Pentru a realiza acest obiectiv trebuie să :

- alegeţi unul dintre cei mai importanţi pictori renascentişti italieni (Leonardo, Michelangelo, Giotto, Boticelli, Rafael);

                           

 

               

- alcătuiţi un dosar cu imagini şi informaţii necesare, pe care le veţi grupa în funcţie de pictorul ales;

- comentaţi materialul, scoţând în evidenţă rolul omului în arta renascentistă;

- prezentaţi propriile păreri şi opinii;

- propuneţii măsuri pentru valorificarea şi păstrarea în bune condiţii a patrimoniului renascentist;

 Fiecare grup va trebui să aibă în vedere:

1.      De ce a fost posibilă în Italia redescoperirea Antichităţii clasice greco-romane?

2.      Care sunt caracteristicile artei Renaşterii?

3.      Care era modelul uman al Renaşterii?

4.      Ce elemente din concepţia renascentistă despre om şi natură îşi păstrează astăzi viabilitatea?

5.      Care sunt şcolile de pictură din Italia, în epoca renascentistă?

Sursele de informaţie

 

www.artehistoria.com/frances.htm

www.artehistoria.com/genios/pintores/3077.htm

www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=6103

www.utdallas.edu/-statt/cornelia_letters.htm

www.mos.org/slu/Leonardo/LeottomePage.html         

http://orbita.starmedia.com/achouhp/historia/renascimento.htm

www.sweb.cz/helca.anerova/vytvamo.html

http://hal.cs.tuiasi.ro/

www.maripictori.ro/pictor.php?step=2&nr=38

www.maripictori.ro/pictor.php?step=2&nr=46

www.e-scoala.ro

www.ibliblio.org/wm/paint/auth/vinci/

www.kausal.com/leonardo/

www.leonet.it/comuni/vinci/

www.leonardo.net/east.html

www.artcyclopedia.com/artists/leonardo_da_vinci.html

        

Procesul

 

1.      Vă veţi grupa cîte patru elevi;

2.      Veţi alege împreună pictorul, în funcţie de care veţi alege resursele (exemplu  pentru Leonardo www.leonardo.net/east.html);

3.      Vă consultaţi şi stabiliţi sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească fiecare. Asumaţi-vă următoarele responsabilităţi:

- raportorul- reprezintă grupul şi informează de fiecare dată stadiul în care se află acesta

- expertul în computer- ajută colegii să folosească resursele de informatii de pe Internet

- organizatorulse ocupa de întreaga activitate a grupului

- expertul în arta - ajută colegii să identifice lucrările de artă găsite pe Internet sau din alte surse

4.      Folosiţi site-urile recomandate sau utilizaţi articole şi reviste de specialitate;

 

5.      Veţi trece la aranjarea raportului, consemnând informaţiile în în fişierele propri;

groupwork1.jpg (76267 bytes)

 

6.      Consultaţi-vă şi stabiliţi concluziile finale pentru întocmirea raportului comun de activitate;

Iskra&leila.jpg (83645 bytes)

7.      Prezentaţi raportul în faţa celorlalte grupe şi realizaţi în comun un portofoliu în care să faceţi cunoscută importanţa Renaşterii evidenţiind lucrări ale picturii italiene aparţinând perioadei.

 

Evaluarea

 

 

       Felicitări tuturor pentru reuşită! Activitatea voastră va fi evaluată la nivel individual şi printr-o autoevaluare, ficare dintre voi putând să îşi evalueze activitatea desfăşurată pe parcursul proiectului.

       Evaluarea individuală se va realize printr-un test de evaluare care va cuprinde toate tipurile de itemi.

       Autoevaluarea fiecare dintre voi va încercui performanţa realizată personal.

Criterii de evaluare

 

Foarte bine /Foarte mult

 

Bine/  Mult

 

Suficient / Puţin

 

Nesatisfăcător/ Deloc

 

Am ajutat la rezolvarea sarcinilor de grup

 

 

 

 

Am consultat sursele indicate

 

 

 

 

Am cooperat cu colegii

 

 

 

 

Am contribuit la realizarea sarcinii echipei

 

 

 

 

Mi-au plăcut aceste activităţi

 

 

 

 

Concluzii  

1.      Arta Renaşterii a constituit o continuare fericită a Umanismului, curent care a schimbat perceptia omului despre relaţiile cu divinitatea. Pictura renascentistă a avut ca subiect central omul, corpul uman şi proporţiile acestuia.

2.      Cele mai importante centre ale Renaşterii italiene au fost: Florenţa, Milano, Veneţia. Pictorii italieni sunt grupaţi pe şcoli: Şcoala Florentină reprezentată de Massacio, Ghirlandajo, Boticelli; cea Veneţiană de Bellini şi Tiziano; cea de la Milano, la care a lucrat Leonardo da Vinci şi Scoala Romană, reprezentată de artişti ca Michelangelo şi Rafael.

3.      Vreme de mai multe secol, Italia a rămas centrul artistic al Europei, unde veneau toţi cei care doreau să înveţe, arta italiană răspândindu-se în Europa Franţa, Germania, Ţările de Jos, Spania, Transilvania.

4.      Renaşterea nu s-a resimţit însă numai în pictură, ea şi-a făcut simţită prezenţa în sculptură şi arhitectură,  de cele mai multe ori pictorii fiind sculptori şi arhitecţi.

5.      Arta Renaşterii este prezenta în Italia de astăzi, la fel de prezentă ca şi în secolul al XV lea, regăsind-o cu plăcere în marile citadele italiene, acolo unde Michelangelo, Da Vinci, Rafael, Boticelli şi mulţi alţi şi-au lăsat amprenta pentru totdeauna, lăsând moştenire umanităţii comori inestimabile.

Ghidul profesorului

Autorul: Popa Loredana Maria, Şcoala «Coresi» Târgovişte

Adresa de e-mail: loredanapopa2004@yahoo.com

Nivelul de dezvoltare şi clasa pentru care este creată activitatea: clasa a VI-a 

Aria curriculară (disciplina) căreia îi aparţine activitatea:

Istorie, Om si Societate

Durata estimată: 7ore

Data: 5.06.2004